Supa crema este printre preferatele mele, imi place orice fel de supa crema iar unele dintre ele ii plac si copilului meu, cum este si aceasta supa crema de conopida. Deci cred ca si altor pitici le va fi pe plac aceasta supa.
Conopida este foarte bogata in vitamina C si de aceea noi o consumam in special cruda, este crocanta, dulceaga dar si putin picanta, mie imi aduce aminte de copilarie, cand abia asteptam cotorul de la varza, iar lui Stefan ii plac la nebunie copaceii sau buchetele de flori din conopida.
Conopida o consumam cruda, in special, cam o conopida medie pe saptamana, cu mare succes, alaturi de pateul de fasole, naut sau linte dar si alaturi de alte mancaruri precum piureul de cartofi sau tocanite de legume dar si de una singura, ca gustare.
Chiar daca, vitamina C din conopida se pierde la fiert, totusi ramanem si in supa cu multe elemente foarte importante cum ar fi: calciul, fosforul, vitamina K, acidul folic (deci foarte buna de consumat si de catre gravide) si nu in ultimul rand, vitamina B6. Si sa nu uitam de ajutorul adus digestiei de catre soldateii de conopida, fibrele din conopida imbunatatesc tranzitul intestinal si protejaza impotriva bacteriilor digestive.
Haideti acum sa va spun reteta noastra de supa crema de conopida:
- o felie mica de telina
- 200-300 de gr conopida
- o ceapa
- o jumatate de dovlecel mic
- 1 cartof
- 2 catei de usturoi
- 1 lingurita chimen macinat
- sare
- patrunjel
Procedeul de preparare este cat se poate de simplu, am curatat cartoful, telina, ceapa si usturoiul, am spalat toate legumele si le-am taiat mari. Am pus toate legumele in oala, le-am acoperit cu apa iar cand au inceput sa fiarba am amestecat chimenul si sarea.
Cand au fost fierte legumele (bagati furculita in ele si daca intra, sunt gata) le-am scos din apa, fara sa arunc apa, le-am lasat sa se raceasca putin (foarte important pentru a nu va strica aparatura de bucatarie). Le-am pus in robotul cu lama in S (se poate face si la blender) si le-am facut pasta, apoi le-am amestecat cu restul de apa de la fiert si am mai adaugat apa pentru ca noua nu ne place foarte groasa (aici o potriviti dupa gust).
La servit am adaugat in supa niste lapte de caju, mai consistent (se poate pune si lapte de soia sau smantana clasica), ulei de masline presat la rece, putina zeama de lamaie, patrunjel verde si crutoane din paine integrala de casa.
Va dorim pofta buna si sa ne spuneti cum le-a placut supa la pitici.
Adaugă comentariu nou