Ei, sa vedeti voi cum am ajuns noi din greseala la poalele Pietrei Secuiului si la Cetatea Trascaului.
Acum vre-o 10 ani, am fost intr-un traseu de grup, in Cheile Rametului dar cum eram abia ajunsa in Ardeal, habar nu prea aveam pe unde mergem si cam prin ce zona ne aflam, iar in anii astia putin s-a mai pastrat in memorie. Adica s-a pastrat ce a fost mai important, peisajul minunat si traseul foarte palpitant.
La un moment dat, prin cautarile noastre de campinguri dragute, am aflat si de un camping din Rimetea, vazusem poze, arata foarte bine.
Joi ne-am uitat la vreme si am vazut ca va fi un weekend foarte calduros, am verificat si ce temperaturi vor fi seara si am zis gata, mergem in ultima tura cu cortul de anul acesta, in Cheile Rametului.
Deci va dati voi seama ca noi am confundat zona Rimetea cu Cheile Rimetului!!!
Insa nu regret deloc aceasta confuzie, am ajuns astazi sa descoperim niste locuri incredibil de frumoase, in care altfel nu stiu daca veneam prea curand, cel putin nu erau in lista noastra de locuri de vizitat.
Acum haideti sa va spun cam cum se ajunge aici si ce se poate face pentru ca merita pe deplin "in 1999 localitatea Rimetea a fost distinsă cu premiul Europa Nostra al Comisiei Europene pentru conservarea patrimoniului cultural material. Proiectul de conservare a patrimoniului derulat la Rimetea a fost primul proiect de acest tip din România distins cu premiul Comisiei Europene.".
In localitatea Rimetea se ajunge din Cluj-Napoca in mai putin de o ora, prin Turda, se face dreapta spre Cheile Turzii, se trece prin Mihai Viteazu, apoi se tine tot inainte spre Aiud. Drumul este OK iar din Turda pana in Rimetea ajungi inainte sa iti dai seama.
Campingul Floare de Colt (Gyopár) se afla inainte de intrarea in satul Rimetea. Aici puteti gasi traseul pe care am mers noi. Atentie doar cand ajungeti pe aproape deoarece indicatorul nu este foarte vizibil, este exact pe drumusorul de intrare, iar intrarea pe drum este in curba.
Primul contact l-am avut cu proprietara campingului, o doamna foarte simpatica si binevoitoare care ne-a primit cu bratele deschise si ne-am simtit din start "ca acasa".
Ce ne-a mai placut noua in Camping Floare de colt:
- zona pentru corturi este amplasata in spatele casutelor, ceea ce da un plus de intimitate
- dimineata este umbra pana tarziu atat datorita stancilor foarte inalte cat si a faptului ca am pus cortul in spatele casutelor (cam jumatate din zona de campat este in spatele casutelor, iar cealalta are umbra de la copaci inalti)
- in curte este in mare parte zona verde, foarte frumos amenajata si ingrijita, cu copaci si foarte multe plante ornamentale, cu iarba numai buna de mers descult
- loc de joaca pentru copii bine intretinut (are leagan, topogan, casuta cu jucarii de nisip si groapa de nisip)
- un pavilion mare, acoperit, in care se poate lua masa, cu gratar si frigider pentru turisti, prize
- un foisor foarte frumos, acoperit cu plante agatatoare si masa rotunda
- bai separate pentru femei si barbati, dusuri separate, WC-uri separate, cate doua seturi pe ambele parti ale campingului, curate (au facut curatenie in fiecare zi), cu apa calda non-stop, cuiere suficiente in fiecare dus, prosop de sters pe maini (mirosea a curat) si sapun lichid
- un caine batran si foarte prietenos, pe care puiul nostru l-a indragit din prima, l-a mangaiat si l-a hranit cu drag
- este foarte bine imprejmuit cu garduri inalte dar si cu copaci desi, iar poarta care ziua sta larg deschisa, noaptea se inchide, asa ca nu aveti de ce sa va faceti griji in privinta animalelor salbatice, nu de alta dar m-am gandit si la asta in situatia in care sambata noaptea se auzea din apropiere un urs care isi striga, probabil, mama si mama isi anunta locatia :)
- o sala de mese mare si frumoasa, cu scaune de lemn si scaun special pentru copii mici
- se poate opta pentru cazare fara masa, cu mic de jun sau cu demipensiune, noi am optat pentru demipensiune de data asta, pentru ca am plecat in pripa si nu aveam nimic de mancare la noi, in afara de fructe si niste iaurturi de soia
- mancarea foarte gustoasa, din care am avut cu totii ce alege (la cina am avut: supa de legume, orez fiert cu verdeata proaspata + tocana de carne + salata de varza/ cartofi la cuptor + friptura de porc la cuptor + salata de varza, tarta cu mere/ cornulete cu gem, iar la mic dejun: rosii si ardei suficiente pentru toti, cas/telemea de casa + muschi file, crenvursti/omleta, unt si gem, o paine foarte gustoasa, ceai din plante), eu am fost multumita ca am avut ce manca vegetarian iar baietii au apreciat carnea de calitate, cu siguranta de la animale crescute in zona, facuta foarte bine
- doamnele care ne-au servit masa si care faceau curatenie erau foarte amabile si comunicative
- in incinta campingului se poate opta pentru cazare la cort, cazare la camere in cabana sau la casute (care mie mi s-au parut ca arata bine si destul de incapatoare)
- este asezat la poalele Pietrei Secuiului, deci privelistea din camping este incantatoare, atat de incantatoare incat un pictor carunt a facut un tablou minunat in timp ce noi ne relaxam si il priveam in timpul creatiei (Stefan in mod special a fost incantat de aceasta intalnire noua)
- Alte informatii:
- nu era chiuveta la pavilionul cu mese, unde se putea face si gratar, ceea ce eu consider ca ar fi bine venit pentru cei care vor sa faca gratar
- nu este permis accesul cu animale de companie in camping
- a cerut cineva lapte si nu aveau, dar omul a gasit rapid in zona o sticla de lapte, chiar cand ne-am aszat la masa a trecut o cireada de vaci pe langa camping :)
Cu ce ne-am animat noi weekendul la Rimetea:
- Vineri am ajuns destul de tarziu asa ca doar am pus cortul, am inspectat zona, am observat campul plin cu branduse de peste drum, am luat cina, am stat la povesti la lumina lunii, ne-am jucat de-a fantomele in cort (cu sacii de dormit in cap) si ne-am culcat devreme, pentru a fi in forma a doua zi.
- Sambata, dupa micul dejun, am plecat spre Cetatea Trascaului. Am mers cu masina pana in Coltesti (urmatorul sat dupa Rimetea, pe drum am observat cat de frumos este Rimetea si cat de multe pensiuni frumoase sunt in sat, am vazut ca este si un Muzeu Etnografic si numeroasele cladiri vechi frumos restaurate), in Coltesti am facut dreapta intr-o intersectie spre Cetatea Trascaului (Cetatea Coltesti - 2Km). Am mai mers vre-un km cu masina pe un drum cam rau dar nu impracticabil, l-a un moment dat am facut stanga, am lasat masina inainte de un deal destul de abrupt si cam rupt (pe care nu am putut urca cu a noastra masina - Ford Focus, cu una mai inalta se putea trece, caci dupa dealul asta se putea merge cu masina pana la poalele cetatii). Plimbarea pe jos a fost OK si pentru un copil de ~5 ani, putin mai abrupta urcarea la cetate, dar distractiva, singura problema a fost caldura mai mare decat ne asteptam si lipsa umbrei de pe traseu, abia abia ne-a ajuns apa. Cetatea Trascaului este spectaculoasa, cocotata asa pe un varf de stanca, a ramas din zidurile ei destul de mult, ai ce sa vezi, iar privelistea de sus nu e de pierdut, ai vrea sa nu mai pleci, mai ales ca sus in cetate era umbra si racoare. Atentie la copilasi, marginile sunt abrupte, nu e de speriat doar ca e bine sa fiti vigilenti. Cand ne-am intors la masina, in apropiere de unde o parcasem am descoperit un mic magazin de unde ne-am luat apa (mai aveau bere si inghetata) iar peste drum o taraba cu dulceturi, siropuri, afinate, ceva fructe si legume, ne-am luat si noi niste struguri si am plecat pe drumul de intoarcere in Coltesti.
- Tot sambata, cum ne gandeam sa mancam ceva de amiaza, ne-am oprit la Conacul Secuiesc, la care se ajunge rapid din intersectia in care am facut dreapta spre Cetate, este indicator. Conacul Secuiesc este o locatie foarte draguta, cu o curte foarte larga, cu terasa acoperita, iaz cu pesti frumosi, bancute si mese peste tot prin curte, pe iarba sau pe terasa, loc de joaca foarte frumos pentru copii (au un carusel dragut din cosuri impletite si multe trasee de cocotat). Am mai vazut ca au camere pentru cazare, amenajate traditional. Din pacate nu am putut manca aici deoarece pe terasa afara serveau doar bauturi si desert iar inauntru erau toate mesele ocupate (aveau un grup mare la masa).
- Ne-am plimbat putin prin centrul satului Rimetea, am mancat cate o placinta, strugurii abia cumparati si cate o banana care o aveam la purtator, Stefan s-a mai jucat o tura si in parcul din sat, ne-am luat cate un magnet cu Rimetea (in maghiara, doar asa aveau, dar nu ne-a deranjat acest aspect, ba chiar mi se pare mai original asa, in situatia in care 98% din populatie sunt maghiari).
- Ne-am intors pe la 5 in camping, ne-am relaxat putin pe iarba, am facut o "bataie" racoritoare cu pistoalele cu apa si cate un dus, la 7 ne-a fost servita cina iar la 8.30 deja dormeam cu totii
- Duminica dupa micul dejun am fost sa cautam puiul de urs ratacit, insa cum nu l-am gasit ;), baietii s-au antrenat cu sabiile si am cules cu totii un brat de branduse de pe campul de peste drum.
- La 13 eram deja in Cluj, la fix pentru masa de pranz.
Cu totii suntem foarte incantati ca vremea ne-a mai permis inca o iesire cu cortul pentru anul asta si recunoscatori ca am descoperit alte zone frumoase din apropierea Clujului. Cu siguranta vom mai reveni in zona Rimetea. Ne-am pus in plan sa facem traseul pana pe Piatra Secuiului (1128 m), sa vizitam Muzeul Etnografic, poate si Chielie Silosului, poate si un zbor cu parapanta, pe care le-am tot admirat in acest weekend.
Pe curand, poate, de data asta, din Cheile Rametului ;).
Adaugă comentariu nou