Obisnuiesc sa visez mult, nu am reusit sa im explic, insa de multe ori sunt vise pe care in realitate le aman si ma gandesc pe loc la copilul de langa mine, cum doarme linistit, cum il viseaza pe Tom Degetel.
Cred, cu optimism, ca orice mama din lumea asta isi doreste o lume linistita, fara frustrari, fara dezamagiri, fara suferinta, pentru copilul care mult prea repede va ajunge adult.
Nu mica mi-a fost uimirea sa aud, la o zi de la nastere cand eram coplesita de sentimentele materne, ca o asistenta imi spune sa nu imi las nou nascutul sa doarma langa mine pentru ca  "iti simte mirosul si se obisnuieste sa doarma langa tine". Tunete si fulgere m-au lovit atunci dar am ramas blocata, fara sa pot sa ii spun nimic, lasand vorbele ei la distanta. 
Dar oare ce poate fi mai linistitor si mai cald pentru un nou nascut decat mirosul si caldura mamei sale, oare nu este suficient de dureroasa despartirea lui de "casuta" interna a mamei pentru a-l mai desparti si de imbratisarea mamei.
Si cu asta merg mai departe si va intreb pe voi mamici, oare nu este firesc si natural ca un bebelus sa doarma langa mama lui, asa cum alaptatul este lafel e firesc.
Daca am putea oare sa ne inchipuim, macar pentru o clipa, cum se poate simti un bebelus in noua lume probabil ca nu ar mai fi nimeni care sa puna un bebelus sa stea singur in patul lui si sa creada ca este cel mai bine pentru el.
Astfel, am ajuns sa impartim toti trei acelasi pat si acum, la aproape 2 ani, copilasul meu isi insuseste propriul pat, treptat, din propria curiozitate si perseverenta, fara frustrari nici din partea lui dar nici din partea noastra.