Mamici si tatici, nici nu stiti de cand incercam, eu si Otilia, sa ne sincronizam programul pentru a va oferi acest interviu frumos :)! Dar am reusit si ma bucur enorm!
Este mai mult decat un interviu, este o farama din tot ce ne poate oferi Otilia, este o scurta poveste a drumului Otiliei Mantelers (trainer pentru parinti) catre ceea ce este acum. Otilia este un om minunat, un parinte iubitor, mama a 3 copii frumosi si (dar nu doar atat) un sprijin important pentru parintii care vor sa le ofere copiilor un camin sigur, distractiv, echilibrat si plin de iubire.
Am cunoscut-o pe Otilia cand baietelul meu avea mai putin de 2 ani, intr-un moment in care separarea era grea atat pentru el cat si pentru mine, iar cu ajutorul Otiliei am reusit sa imi accept deciziile, sa nu imi mai reprosez greselile si sa il ajut pe Stefan sa isi descarce supararea, sa inteleaga cat de mult il iubesc chiar daca nu sunt cu el in fiecare moment, sa fim mai conectati unul cu celalalt.
Dar haide-ti sa o lasam pe Otilia sa va spuna mai multe despre ceea ce inseamna Playful Parenting si cum va poate ajuta aceasta metoda, dar si altele, pentru a avea o relatie mai frumoasa si mai profunda cu ai vostri copilasi (dar si cu partenerii de viata).

Eu: Otilia, esti una dintre promotorii Playful parenting in Romania, cum ai ajuns tu la aceasta extraordinara metoda de cunoastere si educare a copiilor si cum s-a schimbat viata ta si a copiilor tai in acel moment?
Otilia: Andreea, am ajuns sa iubesc Playful Parenting acum 5 ani, cand am citit cartea lui Larry Cohen, cu acelasi nume (in limba romana este tadusa Retete de Joc, la Ed. Trei) si mi s-a parut fascinant jocul. Am fost atrasa de ideea de joc inca dinainte de a avea copii, insa acum, sa fie asa, explicat si teoretizat, mi-a placut enorm!
Am inceput sa ma joc zilnic jocuri de putere cu baietelul meu Yuri, care atunci avea 3 ani, dar si cu Anna care avea 1 an. Insa am decis sa devin trainer si sa impartasesc aceasta conectare prin joc parintilor, atunci cand Yuri a cazut in piscina si, dupa un joc terapeutic cu 2 animalute de plus, cu care repetam scena din intamplarea reala de la piscina, Yuri si-a invinsa teama de apa si a reinceput sa inoate. Apoi m-am format cu insusi autorul cartii, Larry Cohen si am inceput sa practic terapia prin joc atat cu copiii mei, cat si cu alti copii.

Eu: Cum a privit/priveste tatal, Playful parenting, ca si metoda de educare a copiilor vostri? 
Otilia: Sotul meu adora jocul si are, pur si simplu, incredere in ceea ce fac. Imi zice, de multe ori, ca nu intelege mataiala sau prostelile mele, dar daca el nu reuseste sa o trezeasca pe Kimmy, sa mearga la gradi, si eu reusesc cu jocul, atunci imi zice: hai, treci tu cu prosteala ta ☺.

Eu: Cum se impart rolurile parintilor? Sunt jocuri care se joaca in familie si ce rol au ele?
Otilia: Eu nu cred ca exista o regula. Cred ca mamicile au un anumit stil de joc (de obicei un joc mai linistit, mai pe podea, mai de arts and crafts, de-a v-ati ascunselea etc), iar taticilor am observant ca le place jocul dinamic, harjoana. Copiii adora harjoana, atata timp cat parintele le permite sa castige. Am vazut insa relatii dificile intre mama si fiu (cum am avut si eu cu Yuri la un moment dat) si am sugerat ca si mama sa se joace ‘fizic’, cu lupte si trante cu baietelul si am observat ca mereu asta i-a apropiat. Cred cu tarie ca joaca fizica, fie harjoana, fie de afectiune, repara relatia parinte copil in proportie de 50%!!!

Eu: Care sunt jocurile preferate ale familiei voastre si care este jocul preferat al Otiliei ☺?
Otilia: Hmmm….sa stii ca ele se schimba….hai ca iti dau exemple pentru fiecare copil in parte.
Lui Yuri ii place sa joace fotbal cu mine, in timp ce imi povesteste ce face la scoala. Alt joc nu am voie sa iti povestesc, fiindca el are 8 ani si mi-a zis ca jocul ala e strict interzis sa il pun in online ☺)).
Annei (6 ani) ii place sa ii fac numai jocuri fizice: capul la cutie, invartitoarea, un joc care se cheama bumblebee, si tot felul de joculete cu posturi fizice, in care o arunc in pat.
Iar lui Kimmy ii place sa ne jucam de-a mama si bebele, ea fiind mama care are grija de un bebe, iar eu un copil pe care tot il cearta ea ca nu pricepe nimic.

Jocurile de familie acum sunt sahul si jocul de carti (makaua si razboi ☺))).

Eu: In Playful Parenting este, clar, vorba despre joc, despre cat mai mult joc impreuna cu copilul, dar ce facem in momentele in care resursele noastre sunt limitate? Cum abordam copilul atunci cand suntem epuizati si el vrea sa ne jucam impreuna?
Otilia: Eu nu cred neaparat ca trebuie sa ne jucam non stop cu copiii. Este foarte natural sa nu mai avem resurse si atentie de daruit. Eu le spun chiar asta copiilor, ca nu ma pot juca cu ei, dar ca le pot da atentie intr-un fel in care mi-e mie comod: sa desenam sau sa le citesc sau sa povestim. Si le mai zic si ca, urmeaza ca maine sa imi fac timp de joc. Si ma tin de promisiune, in general ☺.

Eu: Playful Parenting are si partea vindecatoare, care ne ajuta pe noi, ca parinti sa intelegem traumele, fricile, problemele copiilor nostri dar si sa ii ajutam pe copii sa treaca peste ele. Ce facem atunci cand copilul nostru ia o jucarie la gradi si un prieten ii strica jucaria preferata?
Otilia: Cred ca e dureros pentru copilul nostru sa isi vada jucaria preferata stricata. Cred ca il doare din doua motive: pe de o parte, ii e dor de jucarie, dar, cred ca durerea mai mare e ca nu intelege de ce ar face cineva asa ceva.
In prima faza, eu as asculta plansul si durerea si poate furia sau revolta copilului nostru. Dupa ce plange l-as intreba: vrei sa imi arati cu plusurile astea doua, in care unul esti tu, unul este celalalt copil, ce ai vrea sa ii spui / sa ii faci celuilalt copil care ti-a stricat jucaria? Si in felul asta visual si emotional, copilul meu se mai descarca o data si integreaza experienta cu copilul si cu jucaria pierduta. Cam asta…

Eu: Dar cum abordam traumele mai mari, precum frica de caini, desi copilul iubeste cainii, dar cand vede unul mare ca se apropie incepe sa tremure si sa tipe?
Otilia: O teama mai mare va trece intr-un timp mai indelungat. In prima faza, la fel, as lua doua plusuri care sa simbolizeze un baietel si un caine si l-as face pe caine sa latre tare la baietel. Atunci il intreb pe copil: ce face baietelul? Si el va dirija jocul mai departe, el va scrie scenariul, iar parintele il va duce mai departe. Avcest joc il ajuta sa isi constientizeze teama interioara.
In a doua faza, i-as spune: ce zici, mergem sa ne apropiem de catelusul asta mic? Si facem cativa pasi impreuna catre catelus, pana cand gasim punctul acela fizic in care copilul nostru plange tare. Acolo ne oprim si ascultam teama, spunandu-i ca e in siguranta, fiindca acel moment e vindicator.

Un alt joc pe care l-as mai face, cu teama de caini, este sa ii zic copilului: ‘hai sa ne jucam de-a cainele si omul. Tu cine vrei sa fii?’ Daca copilul vrea sa fie omul si parintele cainele, atunci eu va trebui sa joc rolul unui caine tare neindemanatic, care se musca singur si se sperie de vant ☺ - asta pentru a-i aduce rasul pe buze copilasului nostru, ras care elibereaza din teama. Daca copilul vrea sa fie cainele, atunci parintele trebuie sa se sperie dramatic si tragic de caine, urmarind sa il faca pe copilas sa rada din nou!

Eu: Otilia, ce face un parinte "playful" in crizele de furie a copiilor, atunci cand sunt de necontrolat si pare ca nimic nu ii poate indupleca, atunci cand te lovesc, cand strica lucruri de prin casa, cand parca sunt in alta lume si nu te mai aud? Care este alternativa la pedeapsa/recompense sau time out, metode folosite de parinti si avizate de unele "autoritati"?
Otilia: Eu nu recomand sa oprim copilul din crizele de necontrolat, distragandu-l cu jocul. In acel moment nu mai sunt playful, ci sunt listener. Adica devin ascultatorul durerilor copilului, mentinand limita pe care i-o pun. Spre exemplu, daca copilul are o criza ca nu ii dau sa manance din farfuria roz ci din cea verde, atunci eu ii ascult acest of, incercand sa imi amintesc ca farfuria roz este pentru el pretextul de a plange niste dureri pe care eu poate nu le voi afla niciodata.

Alternativa la pedepse si time-out este limita pusa bland copilului. Spre exemplu, daca nu vrea sa mearga la gradi, ii arat pantalonasii si ii zic: ‘Pui mic, mergem…’. Nu folosesc multe cuvinte. Nu amenint ca daca nu merge, nu il mai las la TV. Si dupa ce pun limita, nu plec, ci ascult potopul de plans si crize care vine. Este abordarea pe care am invatat-o de la Hand in Hand Parenting, organizatia cu care m-am certificat si care este atat de vindecatoare si conectanta…si merge la orice varsta a copilului sau adolescentului.

Eu: Ce recomanzi parintilor atunci cand ei sunt complesiti de probleme, de amintiri, de tristeti si nu mai fac fata crizelor copiilor?
Otilia: Hand in Hand Parenting are un instrument care se cheama Listening Partnership for Parents – un instrument de ascultare terapeutica, care te ajuta sa eliberezi din dureri si frustrari, atat din cele noi, cat si din cele vechi. Este o forma de ascultare care implica ca nu il judeci pe cel din fata ta, ca nu ii dai sfaturi si ca tot ceea ce faci este sa il asculti cu scopul de a-l ajuta sa isi simta emotiile cat mai profund. Dupa un astfel de listening, te simti mult mai disponibil afectiv fata de copil si il poti asculta plangand, te poti juca cu el si ii poti oferi timp special.

Eu: Si cum ne ajuta Playful parenting sa ne facem auziti, copiii nostri sa raspunda si ei dorintelor noastre?
Otilia: Playful Parenting este un mod de conectare profunda cu copilul nostru. Daca, dupa joc, sistemul limbic (centrul socio-emotional al creierului uman, care este in echilibru si armonie atunci cand primeste conectare) al copilului este conectat si echilibrat, el va coopera cu noi. Daca insa dupa o joaca buna el nu coopereaza cu ceea ce ni se pare noua rezonabil si bun pentru el, si pentru noi, sa faca, atunci, inseamna ca mai are dureri adunate in creierul emotional, dureri care asteapta sa fie eliberate. Si dupa un ras si joc sanatos, poate urma un plans sanatos, dupa care comportamentul lui sigur devine rezonabil….

Multumim Otilia, mi se pare minunat cum este atat de multa lumina si iubire in aceasta abordare a copiilor, dar nu numai, cred ca se aplica in toate relatiile noastre.

Dupa prima mea intalnire cu Otilia si cu Playful Parenting, am fost mai constienta atat de emotiile copilului meu dar si de ale mele, am inceput sa imi doresc sa imi aud copilul plangand, da :), ati citit bine, le-am mai spus si altor parinti asta si s-au distrat copios, dar foarte interesant cum plansul copilului meu, a ajuns de la un mare factor de stres, sa fie, pentru mine, un mod de conectare, un ajutor in vindecare, ca o gura buna de aer proaspat.

Cei din Cluj, care vor sa o cunoasca pe Otilia si sa afle mai multe despre cele povestite mai sus, dar nu numai, pot sa ia parte la atelierele organizate de ea la Cuibul Berzelor, aici puteti vedea lista atelierelor din perioada 19-22 februarie.
Iar daca vreti sa cititi din frumoasele povestioare ale Otiliei, le puteti gasi pe otilia-mantelers.urbankid.ro.

Daca va placut acest interviu sa stiti ca vor mai fi si altele cu oameni la fel de frumosi.

Foto by Andreea Viviana Marza
foto@vivianamarza.com